Presedintii si vicepresedintii CJ, precum si primarii si viceprimarii PD-L nu vor fi inclusi pe lista pentru europarlamentare. Biroul Permanent National al PD-L a mai decis ca cei care vor candida pentru mandate în Parlamentul European sa nu fie deja alesi în Parlamentul national.
"S-a ridicat problema celor din administratia locala si a parlamentarilor alesi în colegii uninominale. S-a considerat ca acestia au o responsabilitate în fata electoratului si trebuie sa-si duca mandatul pâna la capat", a declarat vicepresedintele PD-L, Gheorghe Flutur.
Pâna în prezent, la PD-L au fost depuse 61 de candidaturi, iar 19 dintre posibilii candidati au mai putin 35 de ani. Flutur a negat însa faptul ca s-ar fi luat deja decizia ca Theodor Stolojan sa deschida lista de candidati. Flutur a mentionat ca o decizie finala a componentei liste si a ordinii candidatilor va fi luata în perioada 23-30 martie.
Vicepresedintele democrat-liberal a adaugat ca Executivul urmeaza sa decida daca alegerile europarlamentare din luna iunie vor avea loc în doua zile, asa cum a propus consilierul prezidential Cristian Preda, candidat al PD-L pentru Parlamentul European.
SURSA: AMOS News
