Politistii Directiei Politiei Transporturi - Serviciul de Politie Transporturi Aeriene Bucuresti si lucratori din cadrul Biroului Vamal Otopeni au reusit, în urma bunei cooperari, depistarea si retinerea lui S. Vasilios, de 49 ani, administratorul unei societati comerciale din Municipiul Giurgiu, care a introdus în România medicamente interzise de Agentia Nationala Antidoping.
Ca urmare a cercetarilor efectuate, politistii au stabilit ca persoana respectiva a introdus ilegal în România, în luna decembrie 2008, cantitatea de 300 kg medicamente, respectiv testonon si stanozolol (fiole injectabile), în valoare de 99.226 lei.
Împotriva lui S. Vasilios, politistii Serviciului de Politie Transporturi Aeriene Bucuresti au început urmarirea penala pentru savîrsirea infractiunii de introducere în România de substante aflate pe lista interzisa, fapta prevazuta si pedepsita de art. 17, alin. 1, din Legea 104/2008.
În urma verificarilor efectuate s-a constatat ca aceste medicamentele sunt incluse din anul 2008 pe lista medicamentelor interzise pentru a fi introduse în tara, conform reglementarilor Agentiei Nationale Antidoping.
Din cercetarile efectuate pîna în prezent a rezultat faptul ca medicamentele în cauza urmau sa fie valorificate în Republica Moldova.
Cu privire la S. Vasilios, politistii Serviciului de Politie Transporturi Aeriene Bucuresti continua cercetarile, pentru documentarea întregii activitati infractionale a acestuia.
SURSA: AMOS News
