Chestorul Camerei Deputatilor, liberalul Dan Motreanu, a atras atentia joi seara, ca cei doi presedinti ai Camerelor sunt absenti de la dezbaterile pe buget.
"Deoarece am auzit ca foarte multi dintre colegii celor doua Birouri au invocat importanta acestor dezbateri – si asa este – este într-adevar, o dezbatere importanta, totusi as cere si as dori sa se consemne în stenograma ca, daca sunt importante aceste dezbateri, ar trebui sa fie prezenti si cei doi presedinti ai celor doua Camere. Nu cred ca aceste dezbateri pot fi importante doar pentru unii, pentru parlamentarii obisnuiti si nu si pentru presedintii celor doua Camere", a afirmat Motreanu, în sedinta reunita a Birourilor permanente ale celor doua camere.
Motreanu a precizat ca presedintii celor doua Camere au reusit sa mearga “sa-si faca activitatile programate sau neprogramate în teritoriu”
“Am înteles ca astazi, doamna presedinte era în campanie electorala în judetul Olt. Adica unii pot sa-si contramandeze programul, altii nu, altii pot sa mearga în teritoriu si sa faca campanie electorala si de aceea, vreau ca si în plenul Camerei Deputatilor sa invocati importanta acestor dezbateri si sa faceti un apel ca presedintii celor doua Camere sa fie prezenti la aceste lucrari, pentru ca nu este corect ca unii sa stea vineri, sâmbata si duminica, iar altii sa se plimbe prin teritoriu si sa faca campanie electorala", a mai mentionat liberalu
SURSA: AMOS News
