Zeci de persoane ucise in urma unui raid al armatei pakistaneze
Cel putin 35 de militanti au fost ucisi în urma unui nou raid al militarilor pakistanezi în Valea Swat, se arata într-o declaratie a armatei.
Operatiunea militara îndreptata împotriva mai multor ascunzatori a avut loc în districtul Khawazakhela, noaptea trecuta, se arata într-o declaratie facuta publica astazi.
Armata pakistaneza se lupta, de câteva luni, cu luptatorii loiali lui Maulana Fazlullah, un lider religios considerat apropiat al talibanilor.
Se crede ca peste 20.000 de locuitori din zona Vaii Swat si-au parasit locuintele pentru a pleca din zona luptelor.
Ministrul Wajid Ali Khan a precizat ca "luptele din Valea Swat au facut imposibila ramânerea civililor în acea zona".
SURSA: AMOS News
Copyright © 2006-2023 matrimoniale-romania.ro. Toate drepturile rezervate
