Cautare Rapida
Sunt
Caut
intre si ani
din orasul
Numai cu fotografie
Intra in cont
Utilizator
Parola
Tonele de carne contaminate cu dioxine vor fi retrase de pe piaţă
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) , Radu Roatiş a anunţat că 99,6 tone din carnea de porc din Irlanda, contaminată cu dioxină, sunt încă pe piaţa românească.

Până acum, autoritatea a reuşit să pună sub sechestru 34 de tone de carne, însă, dimineaţă, conform unei notificări de la Comisia Europeană, au fost anunţate încă 20 de tone intrate în România prin Italia.

Cele 99,6 tone de carne de porc au fost procesate prin unităţi mari de procesare şi au intrat în magazine, neştiindu-se exact cantitatea comercializată pe piaţă.

''Nu se poate face încă o estimare a cât s-a vândut dar noi am dat alertă ca toate produsele să fie retrase de pe piaţă'' a mai precizat Roatiş.

Până în prezent au fost efectuate 2.948 de controale în România pentru a se identifica carnea de porc din Irlanda contaminată cu dioxină, dintre care 38 s-au efectuat în unităţi de tranşare şi procesare, 220 în depozite frigorifice, iar restul de 2.960 de controale au fost efectuate în depozite de vânzare cu amănuntul.

Radu Roatiş a ţinut să precizeze că toată carnea de porc din Irlanda, produsă în perioada 1 septembrie-6 decembrie, precum şi produsele care conţin peste 20% carne şi grăsime de porc din Irlanda, vor fi retrase de pe piaţă şi distruse în condiţii de siguranţă.

"În şedinţa prelungită de ieri, în baza unui schimb de opinii şi în temeiul informării de către European Food Safety Authority (EFSA),  adică Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor şi în baza informaţiilor oferite de Irlanda s-a stabilit redactarea unui material care a fost transmis de către Comisia Europenă la nivelul tuturor statelor membre şi el face referire la următoarele lucruri: carnea de porc din Irlanda produsă din data de 1 septembrie pâna la data de 6 decembrie va trebui retrasă de pe piaţă şi distrusă în condiţii de siguranţă. De asemenea, produsele alimentare compuse cum ar fi pizza, sandwichuri, sosurile din carne ca şi produsele din carne care conţin carne de porc şi grăsimi provenite din Irlanda într-un procent total de până la 20% pot fi excluse de la retragerea de pe piaţă. Atât produsele compuse cât şi produsele din carne care conţin carne de porc şi grăsime din Irlanda într-un procent total mai mare de 20% trebuie retrase de pe piaţă şi sechestrate", a declarat Radu Roatiş.

 În ceea ce priveşte produsele din carne de vită, autorităţile din Irlanda şi Marea Britanie, pentru Irlanda de Nord, vor furniza informaţii suplimentare prin sistemul rapid de alertă referitoare la o eventuală posibilă contaminare.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au anunţat miercuri că peste 130 tone de carne de porc contaminată cu dioxină au intrat în România în ultimile trei luni.
SURSA: AMOS News

Restaurante si cafenele

Hoteluri Bucuresti

Hotels in Bucharest

Harta Bucuresti

Matrimoniale anunturi

Retete culinare vegetariene

Harta Bucuresti

Hoteluri Bucuresti

Reduceri voucher discount

Bucharest Hotels

Hotels in Bucharest

Hotels & Travel

Escorte
Anunturi

Carte de bucate cu retete culinare