Cautare Rapida
Sunt
Caut
intre si ani
din orasul
Numai cu fotografie
Intra in cont
Utilizator
Parola
Ştire: Exerciţiul comun româno-turc "Airborne Commando 2009"
Exerciţiul comun româno-turc “Airborne Commando 2009” se desfăşoară, în perioada 5 – 11 octombrie, în România, la Buzău, şi în Turcia, cu participarea unui pluton format din 30 de militari din Batalionul 60 Paraşutişti “Băneasa-Otopeni” şi o subunitate alcătuită din 30 de paraşutişti turci din Brigada 1 Comando.

Scopul activităţii constă în creşterea gradului de cunoaştere a procedurilor de operare dintre paraşutiştii celor două ţări, a tehnicilor şi tacticilor de specialitate, în sporirea încrederii reciproce şi întărirea cooperării bilaterale.

La Ziua Distinşilor Vizitatori, organizată miercuri, 7 octombrie, la Buzău, au participat generalul-maior dr. Dan Ghica-Radu, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul de brigadă Ömer Faruk Küçük, comandantul Brigăzii 1 Comando din Kaisery, Turcia şi generalul de brigadă Avram Cătănici, locţiitorul comandantului Diviziei 1 Infanterie “Dacica”.
Generalul-maior dr. Dan Ghica-Radu a accentuat importanţa desfăşurării acestei activităţi, precizând că "aceste exerciţii în comun, împreună cu militarii din brigada de comando a armatei turce, sunt foarte importante pentru subunităţile noastre de paraşutişti, fiindcă există un schimb de experienţă care este deosebit de util şi care ne asigură cel mai bun mod de instruire, de cunoaştere şi de acţiune. Importanţa acestor activităţi de pregătire în comun este benefică şi acţiunilor desfăşurate în teatrele de operaţii, pentru că atât în Bosnia-Herţegovina, cât şi în alte teatre de operaţii, ne întâlnim şi avem posibilitatea de a pune în practică ce învăţăm pe timpul acestui exerciţiu”.

“Acest exerciţiu este util în aducerea păcii, suntem foarte bucuroşi că participăm la acest exerciţiu alături de armata română, alături de Forţele Terestre române. Suntem foarte mulţumiţi şi bucuroşi de ospitalitatea arătată de către şeful Statului Major al Forţelor Terestre. Suntem convinşi că acest tip de activitate va continua şi pe viitor. Aceste exerciţii sunt rodul relaţiilor strânse între cele două armate, a României şi a Turciei, la nivel înalt” a spus generalul Küçük, comandantul Brigăzii 1 Comando.

Activităţile de instruire în comun a subunităţilor de paraşutişti din Forţele Terestre române şi subunităţile de comando din Turcia au început în anul 2005 şi au devenit o activitate de antrenament importantă pentru ambele părţi. Instrucţia s-a executat în anii precedenţi cu subunităţi din Batalionul 495 Infanterie şi Batalionul 498 Paraşutişti

SURSA: AMOS News
Restaurante si cafenele

Hoteluri Bucuresti

Hotels in Bucharest

Harta Bucuresti

Matrimoniale anunturi

Retete culinare vegetariene

Harta Bucuresti

Hoteluri Bucuresti

Reduceri voucher discount

Bucharest Hotels

Hotels in Bucharest

Hotels & Travel

Escorte
Anunturi

Carte de bucate cu retete culinare