Biroul de presă al TNL a remis un comunicat de presă referitor la asumarea legilor de către Executiv. Redăm textul documentului:
"Tineretul Național Liberal ia act cu reală îngrijorare că Guvernul Boc nu este nicidecum interesat de o bună guvernare.
Mai întâi, Guvernul a sfidat Parlamentul, Constituția și chiar principiile democrației, angajându-și răspunderea în fața Parlamentului de 3 ori simultan, pe 3 legi diferite , în condițiile în care Constituția prevede clar, în art. 114 (1) că Guvernul își poate angaja răspunderea asupra “unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege”
Ulterior, Guvernul a demonstrat că nici măcar nu știe pe ce variante de lege își asumă răspunderea, dovedindu-se că proiectul prezentat în Parlament nu e același cu cel prezentat pe site-ul Guvernului sau cu cel trimis la Sindicate.Ca o dovadă suplimentară a faptului că Guvernul sfidează democrația și legile, ministrul Educației a emis un ordin prin care directorii de școli sunt numiți, fără concurs, prin ordin al ministrului, abrogând astfel prevederile Legii statutului cadrului didactic.
“Ceea ce se întâmplă în ultima vreme în actul de guvernare e deosebit de grav. Din ce în ce mai des, Guvernul face dovada incapacității sale, dar și a nonșalanței cu care încalcă, rând pe rând, principiile democrației”, a declarat Mihnea IUORAȘ, purtător de cuvânt al Tineretului Național Liberal
Partidul Național Liberal a depus moțiunea “Decât muncă fără rost, mai bine puțin și prost”, un gest minim de democrație, pentru a exprima poziția politică liberală asupra asumării celor 3 legi și pentru a prilejui o minimă dezbatere în Parlament
SURSA: AMOS News




