Ştire: Aleşii locali ai PD-L nu vor la Adunările PCM şi UDMR, dacă acestea vor vorbi despre autonomie
Aleşii locali membri ai PD-L Covasna nu vor participa la niciuna dintre cele două Adunări generale ale aleşilor locali din Secuime, organizate de către UDMR şi PCM, dacă pe ordinea de zi a acestora se va afla subiectul autonomiei, transmite corespondentul Informatia .ro (AMOS News).
„Nu cred că au de ce să meargă aleşii locali care au fost aleşi pe listele PD-L. Trebuie, totuşi, să vedem ordinea de zi, dar dacă e despre autonomie, normal că cei din PD-L nu vor merge”, a declarat, miercuri, preşedintele PD-L Covasna, Gheorghe Baciu, pentru AMOS News.
Adunarea generală a aleşilor locali din Secuime a fost anunţată de UDMR pentru data de 4 septembrie, la Miercurea Ciuc şi de Partidul Civic Maghiar (PCM) şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) pentru data de 5 septembrie, la Odorheiul Secuiesc.
La Adunarea de la Odorheiul Secuiesc se vor discuta reforma administrativă, statutul pentru autonomie a Ţinutului Secuiesc, referendumul pentru autonomie, folosirea simbolurilor secuieşti, asocierea pe scaune secuieşti a consiliilor locale şi instituţionalizarea Adunării generale a aleşilor locali şi judeţeni din Secuime.
La Adunarea anunţată de UDMR, se are în vedere lansarea unui memorandum referitor la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Pentru că Adunările se referă la aleşii locali şi judeţeni din Secuime, se pare că la acestea sunt aşteptaţi nu doar aleşii de pe liste ale UDMR şi PCM ci şi aleşii de pe listele altor partide sau independenţii.
SURSA: AMOS News

Copyright © 2006-2010 matrimoniale-romania.ro . Toate drepturile rezervatePowered by Webmind Solutions