Cautare Rapida
Sunt
Caut
intre si ani
din orasul
Numai cu fotografie
Intra in cont
Utilizator
Parola
Ştire: PNL denunţă un troc politic la Satu Mare între PSD şi UDMR
Partidul Naţional Liberal constată că "la Satu Mare nerespectarea legii este politica de căpătâi a PSD şi UDMR".

"Cele două partide, artizanele unui troc avantajos pentru interesele ambelor părţi, au decis în şedinţa de astăzi a Consiliului Judeţean Satu Mare înlocuirea liberalului Valentin Macec din funcţia de vicepreşedinte al CJ. Acesta a fost înlocuit cu reprezentantul PSD Mircea Govor. Sperăm că instituţiile statului vor respecta legea şi nu trocurile încheiate între PSD şi UDMR pentru păstrarea unor funcţii în administraţia locală şi se vor lua măsuri în consecinţă", se arată într-un comunicat de presă al PNL.

"Convocarea unei şedinţe extraordinare a CJ se poate face doar în situaţii de urgenţă de natura celor prevăzute expres şi limitativ de art. 94 alin. 2 din Legea 215/2001. Singurul motiv care se invocă în expunerea de motive este modificarea majorităţii politice la nivel guvernamental. Precizăm că art.69 pct.d din Legea 393/2004 prevede eliberarea din funcţie doar ca sancţiune pentru abateri grave şi repetate săvârşite în exercitarea mandatului, dispoziţie imperativă ignorată în proiectul de hotărâre aprobat în şedinţa de astăzi. PNL consideră că nu există niciun temei legal pentru demiterea lui Valentin Macec şi va ataca în contencios decizia Consiliului Judeţean privind înlocuirea acestuia din funcţie", se mai precizează în comunicatul PNL.
SURSA: AMOS News
Restaurante si cafenele

Hoteluri Bucuresti

Hotels in Bucharest

Harta Bucuresti

Masaj erotic

Retete culinare vegetariene

Harta Bucuresti

Hoteluri Bucuresti

Reduceri voucher discount

Bucharest Hotels

Hotels in Bucharest

Hotels & Travel

Cartes de voeux

Felicitari

Anunturi

Carte de bucate cu retete culinare