Cautare Rapida
Sunt
Caut
intre si ani
din orasul
Numai cu fotografie
Intra in cont
Utilizator
Parola
Stire: Tribunalul Bucuresti: Copiii nascuti in urma donarilor repetate de ovule sunt frati
Tribunalul Bucuresti sustine ca a luat decizia de arestare a trei persoane în scandalul ovulelor, pentru ca unele femei au donat în repetate rânduri ovule, care au fost implementate unor femei diferite, iar copiii care vor rezulta în final sunt frati, ceea ce duce la nesocotirea valorilor etice.

"Tribunalul urmeaza a avea în vedere si împrejurarea potrivit careia comercializarea de ovocite este interzisa, deoarece reprezinta o forma de exploatare a femeilor si o nesocotire a valorilor etice, existând mai multe persoane care au donat în repetate rânduri ovocite, care au fost implementate unor femei diferite, rezultând, astfel, în final, copii care (genetic) sunt frati", arata magistratii Tribunalului Bucuresti.

Instanta a mai avut în vedere faptul ca "inculpatii au profitat de faptul ca donatoarele aveau o situatie materiala extrem de precara, ca majoritatea erau persoane fara educatie care nu aveau reprezentarea în concret a consecintelor tratamentului la care se supuneau, urmarind numai realizarea unui folos material care, de altfel, era extrem de mic la ceea ce se întâmpla în realitate". Magistratii sustin ca au tinut cont, astfel, de riscurile pe care le prezinta tratamentul urmat si manoperele de recoltare, pentru sanatatea fizica si psihica a donatoarelor, indiferent de împrejurarea ca acestea au fost de acord cu donarea de ovocite.

La dosarul cauzei, în propunerea de arestare preventiva, exista declaratia unui medic colaborator, Elvira Bratila, care verifica starea de sanatate a donatoarelor si ajuta la extragerea ovocitelor. Aceasta a aratat ca pacientelor li se interzicea sa comunice cu donatoarele si ca singura care se ocupa de programari, tratamente, plati si contactarea persoanelor era Cecilia Borza, care a si fost arestata în cauza. Borza se comporta "într-un mod necorespunzator" cu personalul medical, mai arata Elvira Bratila, care a declarat ca si ei i s-a atras atentia sa nu ia legatura cu pacientele.

Patronul clinicii Sabyc, Harry Mironescu, care a fost arestat preventiv pentru trafic de ovule, a mai fost cercetat în 2005 de Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie pentru aceeasi fapta, dar a scapat din cauza unor lacune legislative, potrivit motivarii Tribunalului Bucuresti.
SURSA: AMOS News