Cautare Rapida
Sunt
Caut
intre si ani
din orasul
Numai cu fotografie
Intra in cont
Utilizator
Parola
[17:33] Scaner robotizat de 1,5 milioane de euro la punctul vamal Galati-Giurgiulesti
De aproximativ jumatate de an punctul vamal Galati-Giurgiulesti are în posesie cel mai avansat sistem de scanare existent pe piata, inventie care a adus României cea mai mare distinctie la salonul international de inventii de la Geneva, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News).

Desi celebrul Roboscan 1M si-a adjudecat cel mai important premiu, lucratorii punctului vamal Galati-Giurgiulesti spun ca nu prea sunt familiarizati cu noua tehnologie. Motivul pentru care angajatii vamii nu cunosc date despre modul cum opereaza cel mai avansat sistem de scanare existent pe piata, în valoare de  1,5 milioane de euro, este ca abia pe 25 martie a primit autorizatia de functionare, cu toate ca roboscanul se afla în proprietatea Vamii Galati-Giurgiulesti de sase luni de zile.

Întrebati despre modul de functionare a aparaturii de scanare premiata la Geneva si despre numarul de capturi depistate cu roboscanul, reprezentantii Vamii Galati-Giurgiulesti ne-au precizat urmatoarele: „Deocamdata, nu cunoastem cum functioneaza roboscanul si nici nu am prins pe nimeni cu acest aparat. Desi îl avem în proprietatea de mai mult timp, nu l-am putut folosi, astfel încât nu am depistat înca nicio captura. De foarte putina vreme am primit autorizatia de functionare pentru acest aparat”.
Potrivit prezentarii facute la salonul de la Geneva, Roboscanul este un sistem mobil, complet robotizat, capabil sa scaneze, fara interventie umana, în interiorul containerelor si al camioanelor Inventia este o creatie a firmei românesti MB Technology, si reprezinta cel mai avansat sistem de scanare existent pe piata. Razele scannerului pot cerceta chiar si dincolo de un zid de otel de 18 centimetri. Costurile unui astfel de aparat ajung la 1,5 milioane de euro.
SURSA: AMOS News