Cel mai vechi spectacol de teatru radiofonic înregistrat pe banda, care se pastreaza în Fonoteca Radioului, dateaza din 1951: „Hagi-Tudose” de Delavrancea, cu Nicolae Baltateanu în rolul titular, în regia lui Ion Sahighian. Data difuzarii în premiera: 25 martie 1951. Aceasta este varianta radiofonica a spectacolului de la Teatrul National din Bucuresti, a carui premiera avusese loc în 3 noiembrie 1950. Adaptarea radiofonica apartinea lui Traian Stoica. Fata de distributia de la National intervin câteva schimbari: Ion Fintesteanu în Matache Profirel, în locul lui Ion Talianu, Mia Stanculescu în rolul Leanei, înlocuind-o pe Raluca Zamfirescu, Al. Alexandrescu-Vrancea (Jenica Paunescu, rol jucat la teatru de Serban Holban), Nae Savulescu si Tedi Dimitriu (cei doi epitropi). În rest, aceeasi distributie: Silvia Fulga (Gherghina Profirel), Eugenia Popovici (Fifica Profirel), Nicolae Pereanu (Culai), Victor Antonescu (Gusi), Nae Savulescu (Popa Tosca). În rolul Povestitorului: Ion Gheorghiu, în cel al Crainicului: Constantin Gurita. Regia tehnica apartinea inginerului George Buican. Înregistrarea fusese desigur realizata în studioul de la Sf. Sava, unde functiona postul public.
„Hagi-Tudose” era ultima premiera a lui Nicolae Baltateanu (1893 – 1956), actor fabulos care readusese pe scena cu mare succes personajul lui Delavrancea. Asupra piesei plana înca trista amintire a caderii de la premiera absoluta din 1912, când rolul titular fusese interpretat de Constantin I. Nottara. Comedia lui Delavrancea era considerata gresit inferioara nuvelei sale cu acelasi titlu. Nici montarile ulterioare celei din 1912 nu o reabilitasera, personajul parea sa nu aiba un destin scenic spectaculos pâna la spectacolul lui Ion Sahighian. Actor ideal, exemplar în roluri de compozitie, facând roluri extraordinare în partituri dramatice diverse (regele Filip în „Don Carlos de Schiller”, Astrov din „Unchiul Vania”, Versinin din „Trei surori” de Cehov, Tartuffe al lui Molière, baronul din „Azilul de noapte” de Gorki), „Nicolae Baltateanu ni l-a redat însa pe Hagi-Tudose cu o forta colosala, împlinindu-l, conferindu-i acea complexitate care îl aseaza în categoria marilor personaje ale dramaturgiei de pretutindeni, dificile de interpretat, dar purtatoare ale unor valente iesite din comun.” (Virgil Bradateanu, „Profiluri. Mari actori români”, vol. I, Bucuresti, Editura Meridiane, 1973).
Foto: Nicolae Baltateanu în Hagi-Tudose
Poate parea curios, dar spectacolul radiofonic este foarte scurt (aproape 47 de minute), fiind o sinteza a piesei, care retine însa caracteristicile interpretarii memorabile a lui Nicolae Baltateanu.
„Hagi-Tudose” este urmat (ma refer la înregistrarile conservate) de „momentul Caragiale” de la sfârsitul anului 1951 si începutul celui urmator, cu ocazia centenarului scriitorului, înregistrarile antologice în regia lui Sica Alexandrescu.
Foto: Sica Alexandrescu
Daca ar trebui sa facem consideratii de psihologia creatiei, este evident ca montarile clasice ale regizorului cu comediile lui Caragiale si cu adaptari scenice dupa proza scriitorului – de fapt succesiunea lor pe scena Nationalului bucurestean si succesul constant timp de aproape doua decenii – au fost rodul unei serioase pregatiri prealabile. Nu atât datele premierelor sunt cele care conduc la o asemenea concluzie, cât unitatea evidenta a conceptiei regizorale, organicitatea ei, siguranta extraordinara a constructiei de ansamblu, în care nici cel mai mic amanunt nu tradeaza vreo ezitare sau vreun experiment, verificabil ulterior, pe parcursul mersului spectacolului si în functie de reactia publicului.
Foto: Alexandru Giugaru
Marea opera regizorala a lui Sica Alexandrescu a început în stagiunea 1948–1949. La 17 septembrie 1948, afisul Teatrului National din Bucuresti anunta premiera cu „O scrisoare pierduta”, în distributia: Marcel Anghelescu (Ghita Pristanda), Costache Antoniu (Cetateanul turmentat), Niky Atanasiu (Nae Catavencu), Radu Beligan (Agamita Dandanache), Nicolae Brancomir (Iordache Brânzovenescu), Alexandru Critico (Stefan Tipatescu), Ion Fintesteanu (Tache Frafuridi), Ion Ulmeni (Zaharia Trahanache), Eugenia Zaharia (Zoe Trahanache). Scenografia si costumele erau realizate de W. Siegfried. Alexandru Giugaru avea sa apara mai târziu în Trahanache. El era anuntat pe afis la premiera din 22 iunie 1956, când rolul lui Tipatescu era jucat de Constantin Barbulescu iar rolul lui Zoe era detinut de Cella Dima si Elvira Godeanu.
Foto: Grigore Vasiliu-Birlic
Dupa un an, în 18 septembrie 1949, se reprezenta în premiera „O seara la Union”, adaptare scenica de Sica Alexandrescu, care îi distribuia pe Costache Antoniu, Aristizza Romanescu, Eugenia Popovici, Tanti Soviani, Ion Vova, Mircea Constantinescu, Marga Boureanu, Ion Fintesteanu, Birlic s.a., multi dintre ei în travesti. Birlic era, de exemplu, O duduie. Dupa 13 ani, în 1962 (la semicentenarul mortii lui Caragiale), când Sica Alexandrescu avea sa reia „O scrisoare pierduta” (cu Carmen Stanescu în Zoe) si „O noapte furtunoasa”, îl distribuia pe Birlic în rolul Coanei Efimita din „Conu’ Leonida fata cu reactiunea”. Partener îi era Alexandru Giugaru.
Foto: Radu Beligan
În prima parte a anului 1951 (25 aprilie), iese la rampa „D’ale carnavalului”: Marcel Anghelescu (Iordache), Alexandru Giugaru (Iancu Pampon), Niky Atanasiu (Nae Girimea), Radu Beligan (Catindatul), Cella Dima (Didina Mazu), Carmen Stanescu si Maria Voluntaru (Mita Baston), Grigore Vasiliu-Birlic (Cracanel), I. Horatiu (Un ipistat), Maria Grecescu (O masca). Dupa nici 10 luni, în 4 februarie 1952, „O noapte furtunoasa”, cu distributia: Marcel Anghelescu (Nae Ipingescu), Alexandru Giugaru (Jupân Dumitrache), Silvia Dumitrescu (Veta), Eugenia Popovici (Zita), Radu Beligan ( Rica Venturiano), Niky Atanasiu (Chiriac), Ion Ciprian si Constantin Dinescu (Spiridon). Dupa mai putin de o luna, „Momente”, dramatizare de Sica Alexandrescu, muzica de scena de Emil Bobescu, aducându-i la rampa pe Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Mircea Demetriad, Alexandru Diaconescu, Cella Dima, Ion Fintesteanu, Al. Giugaru, Niculescu-Buzau, Birlic.
Foto: Cella Dima
Contextul în care au fost realizate variantele radiofonice ale acestor spectacole neegalate poate fi refacut din documentele existente în arhiva Societatii Române de Radiodifuziune. Dupa trei ani de întrerupere, în toamna lui 1951 reapare revista saptamânala „Programul de radio”, editata de Comitetul de Radio de pe lânga Consiliul de Ministri al Republicii Populare Române. În nr. 7 din 23 decembrie, pe pagina I apare o informatie despre operele lui Caragiale la microfon. Conform Hotarârii Consiliului de Ministri, pentru sarbatorirea a 100 de ani de la nasterea lui Caragiale, „se instituie Comitetul National Jubiliar care are sarcina de a conduce si lua toate masurile în legatura cu sarbatorirea acestei aniversari. În cinstea centenarului lui Caragiale, emisiunea Teatru la microfon va prezenta ascultatorilor câteva dintre cele mai reprezentative opere ale marelui scriitor si dramaturg. Astfel, vineri 28 decembrie, la orele 22,20, va fi difuzata cunoscuta comedie «D’ale carnavalului» iar în cursul lunii ianuarie 1952 vor fi transmise comediile «O noapte furtunoasa», «O scrisoare pierduta», «Conu’ Leonida fata cu reactiunea» si mai multe schite ale lui I. L. Caragiale. Lucrarile marelui clasic vor fi interpretate la microfon de cei mai de seama maestri ai scenei noastre.”
Într-o alta pagina, la rubrica „Teatru la microfon”, publicatia anunta ca miercuri 26 decembrie se va transmite comedia „Vaduva isteata” de Carlo Goldoni în regia lui Sica Alexandrescu iar duminica 30 decembrie, scenariul „Tudor Vladimirescu”, avându-l în rolul titular pe artistul poporului Nicolae Baltateanu.
„D’ale carnavalului” s-a transmis pe posturile Bucuresti 1 si Craiova. În distributie: Vasiliu-Birlic, Niky Atanasiu, Marcel Anghelescu, Alexandru Ghibericon, Ionescu Horatiu, Cella Dima, Carmen Stanescu, Zizi Petrescu s. a. Regia artistica: Sica Alexandrescu. În raportul de emisie, Raport critic al programelor, cum se numea atunci, citim ca piesa s-a difuzat dupa Radiojurnalul de la ora 22,00, care a durat 19 minute, fiind descris astfel: „Continut bogat, înlantuirea problemelor, justa. De remarcat ca se da o mare importanta stirilor culturale, ca de obicei. Stiri sportive, foarte diferite. Redactare corecta. Crainicii Florescu, Cosac citesc bine frazat, fluent, corect. Sfârsitul, 22,19.”
Despre „D’ale carnavalului”, meticulosul responsabil literar noteaza: „Prezentarea, just întocmita. Interpretarea excelenta reuseste sa scoata în evidenta binecunoscutele calitati ale marelui nostru comic. Indicatiile scenice sunt citite de crainic cu un ton potrivit. Regia, buna; tehnica, normala. Sfârsitul: 23,39.” Dupa piesa, o completare muzicala: Trei preludii de Chopin, 10 minute.
Distributia acestei primei versiuni radiofonice cu „D’ale carnavalului” (a doua datorata lui Sica Alexandrescu dateaza din 1961), aduce o modificare importanta fata de cea a premierei de la National: în locul lui Giugaru, în rolul lui Iancu Pampon joaca Alexandru Ghibericon. Alte schimbari vizeaza rolurile episodice: Zizi Petrescu (O masca), Puiu Mirea (Un chelner). Comentatorul: Horia Serbanescu, pe care îl ascultam în aceeasi ipostaza si în „Conu’ Leonida”. Înregistrarea a fost facuta pe 15 decembrie 1951, în studioul de la Sf. Sava, avându-l ca regizor tehnic pe inginerul George Buican iar regizor de studio, Ion Vova. Datele exacte ale înregistrarii celorlalte trei piese nu se cunosc, dar e de presupus ca nu au fost înregistrate la sfârsitul lui decembrie 1951, ci în ianuarie 1952.
Evocându-l pe Birlic într-un „Profil teatral” difuzat dupa moartea marelui actor, în 1970, Sica Alexandrescu afirma: „În «D’ale carnavalului», Cracanel al lui Birlic, unde el a împletit lacrima cu zâmbetul, va ramâne un exemplu de convingerea cu care trebuie jucata farsa.”
Numarul 11 al „Programului de radio”, datat 21 ianuarie 1952, publica pe prima pagina o nota cu titlul „În întâmpinarea centenarului I. L. Caragiale”, informând despre transmiterea pe 25 ianuarie a comediei „Conu’ Leonida fata cu reactiunea”, urmata de patru schite scenarizate. Apoi, „din schitele marelui scriitor, marti 22 ianuarie, orele 11,40, «Premiul întâi», satira a scoalei burgheze iar sâmbata 26 ianuarie, orele 21, 25, pe Radio Bucuresti 1 si Craiova, «Triumful talentului». În emisiunea de joi 24 ianuarie, orele 15,15, pe Radio România si Bucuresti 2 vom transmite basmul «Fat-Frumos cu motu-n frunte» [traducere a lui Caragiale dupa Charles Perrault, n.n.].” E greu de stiut daca aceste schite au fost înregistrate pe banda sau citite în direct.
Duminica 20 ianuarie 1952, ora 17,00, postul Radio Bucuresti 1: „O noapte furtunoasa” dupa un program muzical „la cererea fruntasilor în productie aflati la Casa de odihna «7 Noiembrie» din Predeal”. Consemnarea din raportul de emisie este amanuntita, în culoarea defunctei epoci, dar cu superlativele meritate de montarea Sica Alexandrescu: „Se difuzeaza „O noapte furtunoasa» de Ion Luca Caragiale. Cele câteva cuvinte de la început despre Caragiale ca om si autor, despre societatea în mijlocul careia a trait si împotriva careia a luptat, sunt just orientate politic, simplu, accesibil redactate. Sceneta lui Nicolae Kiritescu, care urmeaza dupa aceea, evoca deosebit de viu, caracteristic, momentul solemn de la Academie, când, în 1891, burghezo-mosierimea refuza premierea operei lui Caragiale cu Premiul Heliade Radulescu.
Dialogul e bine condus, personajele se contureaza precis prin cele ce spun. Interpretarea foarte buna, cu multa naturalete. Se remarca Ciprian (Sion) si Gion (Sturdza) prin autenticitatea cu care îsi rostesc punctele de vedere împotriva premierii, facându-te parca sa vezi tipurile marilor mosieri si politicieni care conduceau în trecut tara. Comedia lui Caragiale «O noapte furtunoasa» este difuzata într-o distributie si interpretare excelente. Stilul caragialesc este redat cu puritate, simplu, fara exagerarile interpretarii din trecut si fara nuantele ieftine de mahala ale acesteia. Emisiunea teatrala din aceasta seara este placuta, atractiva si cred ca a corespuns scopului propus, acela de a contribui la sarbatorirea marelui nostru dramaturg realist. Se termina la 18,35, cu 10 minute înainte.”
Urmeaza aproape 25 de minute de melodii populare românesti. Cronometrul responsabil este neiertator notând ca programul muzical a început la ora 18, 35 de minute si 30 de secunde.
Pentru minunata versiune de pe scena undelor, Sica Alexandrescu preia aproape integral prima distributie de la Teatrul National, cu Alexandru Giugaru în Jupân Dumitrache, Marcel Anghelescu (Nae Ipingescu), Radu Beligan (Rica Venturiano), Niky Atanasiu (Chiriac), Ion Ciprian (Spiridon), Silvia Dumitrescu-Timica (Veta), Victoria Mierlescu (Zita). Regia tehnica poarta semnatura inginerului Lucian Ionescu.
Doar cinci zile aveau sa treaca pâna la premiera cu „Conu’ Leonida fata cu reactiunea” si cele trei schite scenarizate (nu patru cum se anunta în revista): „Arendasul român” (cu Alex. Giugaru, Gh. Ciprian, Niky Atanasiu, Radu Beligan), „Lantul slabiciunilor” (cu Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Cella Dima), „Tren de placere” (în distributie: Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Cella Dima, Niky Atanasiu, Sonia Cluceru), tot în regia lui Sica Alexandrescu: vineri 25 ianuarie 1952, ora 22,20 la Radio Bucuresti 1, evident dupa Radiojurnal, considerat în raport „variat, înlantuirea programelor, justa. Crainicii Speranta, Stieber au facut o buna lectura. Crainicul Speranta are o bâlbâiala la pagina 18, crainica Stieber are o ezitare la pagina 30 iar la pagina 32 citeste «cultara» în loc de «cultura».” Grele vremuri! Nici emisiunea de teatru nu e ferita de observatii critice: „Prezentarea în general substantiala si justa. Totusi, în schita «Tren de placere» nu reliefeaza destul de exact ideea principala, spunând ca denunta imoralitatea familiei burgheze. S-a transmis piesa într-un act «Conu’ Leonida fata cu reactiunea». În continuare s-au transmis schitele «Arendasul român», «Lantul slabiciunilor» si «Tren de placere». Atât piesa cât si schita s-au bucurat de o interpretare excelenta. Ar fi trebuit însa ca între piesa si reprezentarea schitelor sa fie putina pauza, nu sa se intre pe nerasuflate dintr-una într-alta. Înregistrari clare. S-a terminat cu 5 minute înainte. În completare, s-au transmis o melodie populara româneasca, numerele câstigatoare la Loto central si semnal. Programul zilei se încheie cu cântece pe versurile poetilor nostri.”
Eroii farsei lui Caragiale au identitatea actorilor care urmau sa intre în scena la Teatrul National pe 4 februarie 1952: G. Timica (Conu’ Leonida), Sonia Cluceru (Efimita), Eugenia Bame (Safta).
Nu a fost bineînteles o întâmplare ca în ziua în care se împlinea un veac de la nasterea lui Caragiale, miercuri 30 ianuarie 1952, ascultatorii posturilor România si Bucuresti 2 s-au rasfatat cu „O scrisoare pierduta” si înca la o ora de difuzare de maxima audienta: 20,00. Pentru curiozitatea dvs. desprind din raportul de emisie: în emisiunea în limba maghiara, care a precedat capodopera interpretativa, a fost transmisa partea a IV-a a „Scrisorii pierdute” în versiunea artistilor Teatrului Secuiesc din Târgu Mures. Se consemneaza o depasire de 2 minute si 30 de secunde. La 20,03, Teatru la microfon, doua ore, „intra cu trei minute mai târziu din cauza emisiunii maghiare: transmisia piesei «Scrisoarea pierduta» de I. L. Caragiale. Alegerea piesei era mai potrivita în cadrul sarbatoririi marelui scriitor. Interpretarea a fost valoroasa, personagiile s-au conturat cu claritate, sugestiv. Atmosfera caragialeasca a fost cu succes realizata, în perfect acord al interpretilor. Unele aspecte sarjate a avut Fintesteanu (Farfuridi), în actul al III-lea, discursul sau. Explicatiile crainicului, discrete, completeaza bine desfasurarea piesei. Cred ca ar fi fost mai bine sa se dea ascultatorului si distributia, asa cum se face obisnuit, fiecare personagiu cu interpretul sau. Este de presupus ca mai sunt ascultatori cari n-au avut ocazia sa cunoasca pâna acum piesa, încât mentionarea partiala doar a interpretilor nu i-a putut lamuri, servind doar unei parti din massa ascultatorilor, ceea ce nu este just si nici în acord cu înaltul rol educativ al institutiei noastre. Imprimarea a fost foarte clara, perfect accesibila, de buna calitate, cu exceptia a câtorva tiuituri. Durata: 2 ore. 22,03: ora exacta. Închiderea emisiunii, normal. Crainica Stieber se bâlbâie la cuvântul 397.” (probabil anuntarea frecventei).
În dactilograma exista si trei taieturi cu cerneala neagra. Cineva n-a fost de acord cu adjectivul „discrete”, cu propozitia despre rolul educativ si cu mentionarea depasirii cu 3 minute. Trebuie sa recunoastem însa ca observatia referitoare la absenta distributiei era îndreptatita.
Fata de premiera de la National din 17 septembrie 1948, exista importante modificari. Criticul Valentin Silvestru remarca în volumul „Caligrafii pe cortina” (1974): „Spectacolul n-a fost însa niciodata fixat într-un chenar definitiv. Din motive bine chibzuite iar alteori din inexorabilitati ale destinului, el a fost revazut mereu schimbându-se la un moment dat chiar elemente importante ale cadrului plastic, în sensul unei stilizari a amanuntelor de epoca. S-a modificat de mai multe ori distributia.” La radio rolul lui Tipatescu este interpretat de Niky Atanasiu, care fusese Catavencu. Radu Beligan este clasicul pentru noi cei de astazi, Agamita Dandanache iar Birlic, Brânzovenescu. În Catavencu apare Ion Talianu. Ei vor intra în scena în aceste roluri pe 10 februarie 1952, în spectacolul festiv al Teatrului National. Neschimbati, Marcel Anghelescu (Pristanda), Ion Fintesteanu (Farfuridi), Costache Antoniu (Cetateanul turmentat). Regia tehnica era asigurata de inginerul Lucian Ionescu, regizor de studio era atunci maestrul Ion Vova
SURSA: AMOS News