[16:42] Studentii din Timisoara au facut greva
Nemultumiti de bursele mici si de posibilitatea eliminarii gratuitatii pe mijloacele de transport în comun, circa o mie de studenti din Timisoara au marsaluit pe strazi, iar protestul s-a încheiat în centrul orasului, informeaza corespondentul Informatia.ro (AMOS News).
Organizatiile care îi reprezinta pe studenti au decis începerea unei greve în urma negocierilor cu ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu. "Pâna acum studentii au avut parte numai de promisiuni din partea acesteia, care nu s-au respectat. Astfel, daca ea ne joaca pe la spate, noi ne cerem drepturile în public", au spus membrii Organizatiei Studentilor din Universitatea de Vest (OSUT).
Dotati cu pancarte si fluiere, studentii au plecat din Complexul Studentesc catre Piata Operei, fiind supravegheati de jandarmi. Pe bannerele întinse se putea citi "Mici sunt bursele scolare, n-avem bani nici de mâncare", "Draga Cati, nu uita, studentimea nu-i a ta!", "Nu fac greva foamei, sunt student în România".
"Ministerul doreste sa scoata fondul de transport în comun, bursele sunt prea mici. 80% din bursieri ar trebui sa se descurce pentru cazare si masa cu 6 lei pe zi, sau chiar mai putin! Taxele au fost marite recent, iar de anul viitor vor fi de 27,5 – 30 de milioane de lei vechi la licenta si 35 de milioane la master!
Calitatea învatamântului este foarte slaba. Coruptia, nepotismul si servilismul ramân o rana deschisa. Noi nu vrem sa pupam pe nimeni niciunde pentru a ajunge undeva!", se arata în protestul remis de OSUT colegilor studenti din Timisoara
SURSA: AMOS News

Copyright © 2006-2023 matrimoniale-romania.ro. Toate drepturile rezervate