Presedintele Aliantei SED LEX, Vasile Marica, sustine ca Traian Basescu si guvernatorul Bancii Nationale "vorbesc limbi diferite în ceea ce priveste cresterea economica", primul mentionând de recesiune si - 4 la PIB, iar cel de-al doilea de crestere economica în anul 2008.
"Presedintele României foloseste unitati de masura diferite pentru functionarii publici, înghetari de salarii si reduceri de personal, iar pentru parlamentari indemnizatii, forfetare mai mari, prime de doua milioane de euro pe luna etc, fara sa ia atitudine public. Presedintele României este primul care sustine politizarea institutiilor statului contribuind la crearea unui sistem clientelar, generator de coruptie, destabilizând administratia publica de care spune ca este atâta nevoie. Solicitam Presedintelui României sa-si asume alaturi de noi implicarea în depolitizarea institutiilor si interzicerea functionarilor publici sa faca politica sau sa poata fi membru al vreunui partid", afirma reprezentantul SED LEX.
Marica mai precizeaza ca Traian Basescu trebuie sa intervina pentru sprjinirea functionarilor publici, astfel încât "sa nu mai fie târâti în instante de judecata de agenti economici bogati pentru documente întocmite legal în numele institutiilor în care îsi desfasoara activitatea functionarul public" si sa îsi "asume lipsa de reforme din administratie, politizarea si clientelismul generator de coruptie, în cele 5 mandate în Guvernul României din ultimii 20 de ani".
„Presedintele României este în campanie, a chemat militari din penitenciare sa-l aplaude, pentru ca o sa fim dati afara, pentru ca ne îngheata salariile, etc. O mascarada ieftina orchestrata de Cotroceni cu largul sprijin al domnului Dumitru Costin care în ultima perioada sprijina toate deciziile Presedintelui decredibilizând sindicatele", a mai declarat presedintele Aliantei SED LEX, Vasile Marica
SURSA: AMOS News
