Potrivit presedintelui Traian Basescu, România si-a atins unul din obiective, cel al pastrarii proiectului Nabucco pe lista de proiecte europene, participantii la Summit convenind ca acest proiect, destinat reducerii dependentei energetice de Rusia, sa se regaseasca nominalizat în documentul final al Consiliului European. Compromisul intervine dupa luni de negocieri care au ilustrat dificultatea pe care blocul european o are în a se mobiliza ferm în fata crizei economice. "Am ajuns la un compromis la care poate subscrie toata lumea", a afrimat joi seara, la finalul primei zile a reuniunii, premierul ceh Mirek Topolanek, a carui tara detine presedintia UE. Acordul vizeaza pachetul de 5 miliarde de euro destinati cu precadere unor proiecte de infrastructura în energie, care vor primi 4 miliarde de euro, în timp ce restul banilor vor fi alocati îmbunatatirii accesului în zonele rurale la internet cu debit mare.
Proiectele mentionate reprezinta în fapt singura contributie din bugetul Uniunii Europene la eforturile de relansare economica în statele UE, restul masurilor fiind luate pe plan national. UE nu a iesit avantajata în urma acestei perioade de negocieri acerbe în timpul carora fiecare stat a încercat sa-si protejeze banii proprii, cu atât mai mult cu cât sumele puse în joc ramân nesemnificative în raport cu sutele de miliarde de euro cheltuite, pe de alta parte, de fiecare stat pentru a-si sustine bancile sau activitatile economice pe plan mondial. O alta tema asupra caruia au convenit liderii Uniunii Europene a fost dublarea sumei destinate statelor membre care nu fac parte din zona euro, la 50 miliarde euro. Fondul, din care Ungaria a primit déjà 6,5 miliarde euro si Letonia 3,1 miliarde euro, este destinat sprijinirii statelor ce nu fac parte din zona euro si care se confrunta cu probleme ale balantei de plati. Împrumuturile anterioare au facut parte dintr-un pachet mai mare sprijinit de Fondul Monetar International (FMI). Si România vrea bani din acest fond. Separat, liderii UE au exclus orice pachet de ajutor aditional, în ciuda cererilor oficialilor de la Washington
SURSA: AMOS News
