Cautare Rapida
Sunt
Caut
intre si ani
din orasul
Numai cu fotografie
Intra in cont
Utilizator
Parola
[18:28] Galati: Parlamentarii PDL vor initia un comitet anti-criza la nivelul judetului
Secretarul executiv al PDL, deputatul Mircea Toader, si senatorul Marius Necula (PDL), au anuntat, vineri, ca vor initia un comitet anti-criza la nivelul judetului Galati. Programul se va numi “Fabricat în Galati, fabricat în România”, si are ca prim scop încurajarea produselor românesti,  transmite corespondentul Informatia. ro (AMOS News).


Potrivit senatorului Marius Necula, comitetul anti-criza va avea ca sarcina elaborarea unor strategii care sa prevada investitii în infrastrucura, atragerea de fonduri europene, pastrarea locurilor de munca, precum si medierea facilitatilor nationale pentru marile companii.

“Evolutia economica, impactul pe care îl are criza asupra Galatiului impune crearea urgenta a unor politici coerente între administratie, sindicate, agenti economici, patronate, si factorul politic. Aceasta criza nu este a Guvernului PSD, nu este a presedintelui, este a întregii Românii, iar administratiile locale trebuie sa îsi asume o strategie privind iesirea din criza”, a afirmat senatorul Marius Necula.

La rândul sau, presedintele PDL Galati, deputatul Mircea Toader, a subliniat ca, pe plan local, diminuarea crizei poate fi realizata prin posibilitatile de lobby pe care Galatiul le are la dispozitie. “Galatiul este o zona economica importanta si are marele avantaj ca are reprezentanti în Guvern, la nivel de vicepremier, coalitie, secretar de stat. Daca nu vom reusi sa aducem Galatiul, cel putin un nivel de care sa nu ne fie rusine, înseamna ca de pomana am fost în aceasta zona. Trebuie sa facem lobby ca judetul nostru sa primeasca din fondurile publice câti mai multi bani pentru actiunile specifice acestui program anticriza: reabilitare termica blocuri, drumuri judetene, alimentari apa. Comitetul are ca sarcina stimularea firmelor din Galati. Firmele care sunt din Galati sa aiba un punctaj suplimentar, iar cine cumpara metal de la Galati sa beneficieze de un anumit avantaj”, a spus Toader.

Cei doi parlamentari galateni au mai spus ca vor propune Guvernului sa se discute cât mai urgent problema siderurgiei si a metalurgiei galatene.

Din comitetul anti-criza va face parte primarul municipiului Galati, prefectul, subprefectii, reprezentanti ai Cosiliului Judetean si ai Consiliului Local, lideri de sindicat, reprezentanti ai Intreprinderilor Mici si Mijlocii (IMM), parlamentari galateni
SURSA: AMOS News