Guvernul României a adoptat saptamâna trecuta proiectul de lege privind Codul Civil si l-a remis Parlamentului spre legiferare. Documentul a fost elaborat „peste noapte” de Ministerul Justitiei fara consultarea vreunei organizatii media reprezentative conform legii si a Consiliului Economico-Social, nu întâmplator într-un an cu miza electorala importanta. Acest Cod ascunde în capitolul „Apararea drepturilor nepatrimoniale” o Lege a Presei, cu prevederi aberante, care nu se regasesc în legislatia niciunui stat membru al Uniunii Europene.
Noul Cod Civil introduce prevederi draconice menite sa restrictioneze accesul cetateanului la informatii de interes public. Acest document prevede posibilitatea ca persoana care se considera lezata sa ceara oricând instantei, „sechestrarea, distrugerea, confiscarea sau retragerea din circulatie a bunurilor ori a mijloacelor care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savârsirea faptei prejudiciabile”, potrivit articolului 263, alineatul 2, litera a. Aceasta prevedere lasa la latitudinea judecatorului sa dispuna sechestrarea si stergerea datelor din computerul de serviciu sau personal al unui jurnalist.
La fel de grav, în articolele 263 - 274 din noul Cod Civil, ce reglementeaza activitatea de presa, nu se regaseste elementul de buna-credinta. Jurnalistii pot fi condamnati daca publica informatii gresite, fara sa se distinga între o informatie preluata cu buna-credinta dintr-o sursa oficiala sau o informatie falsa publicata cu rea-credinta. Proiectul face vorbire doar de "fapte neadevarate”, ceea ce înseamna ca jurnalistii vor fi obligati sa demonstreze adevarul absolut - o prevedere abuziva care intra în conflict cu jurisprudenta CEDO.
Jurnalistii vor putea fi hartuiti în presa prin proceduri de urgenta. În cazul în care o persoana va cere "drept la replica" sau "drept la rectificare", institutiile de presa au obligatia sa raspunda petentilor în doua zile, "dar nu mai târziu de 3 zile de la data aprobarii". În caz de refuz, petentii pot cere instantei obligarea la publicarea replicii si luarea unor "masuri de aparare". Procesul va fi judecat potrivit prevederilor referitoare la ordonanta presedintiala - în regim de urgenta si în sedinte secrete.
"Masurile de aparare" sunt lasate la discretia instantei, putând merge pâna la interzicerea publicarii articolelor, confiscarea si distrugerea documentelor probatorii si plata de bani catre o asociatie de binefacere. Cine nu va respecta ordonanta presedintiala va raspunde penal pentru infractiunea de nerespectare a unei hotarâri judecatoresti.
Ne surprinde faptul ca, indiferent de publicarea replicii/rectificarii si de masurile dispuse prin ordonanta presedintiala, jurnalistii vor putea fi judecati în continuare pentru repararea în bani a prejudiciului produs reclamantilor.
Referitor la dreptul la replica, în noul Cod se prevede ca textul trebuie publicat integral fara sa fie alterat, trunchiat ori modificat. În schimb nu se prevede niciun instrument de reparare a prejudiciului produs jurnalistilor în cazul în care procesul a fost intentat cu rea credinta. Pe rolul instantelor sunt nenumarate procese demarate doar cu scopul de a hartui si a intimida presa. De asemenea, nu este reglementata situatia în care activitatea jurnalistului va fi interzisa vremelnic prin ordonanta presedintiala, dar ulterior, dupa judecarea procesului, se va dovedi ca jurnalistul nu a produs niciun prejudiciu, iar masura provizorie a fost gresita.
Potrivit articolului 268, alineatul 3, referitor la modalitatea de publicare sau difuzare a dreptului la replica, „institutia de presa sesizata nu poate sa adauge ori sa faca imediat un comentariu în afara unei declaratii prin care indica daca îsi mentine prezentarea faptelor ori anunta sursele care au stat la baza întocmirii sau difuzarii acesteia”. Aceasta prevedere este ilegala deoarece încalca legislatia europeana si Codul Deontologic din Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura Mass-Media care prevede ca jurnalistul are dreptul si obligatia sa nu divulge identitatea sursei.
Nu este prima data când puterea politica încearca sa puna botnita presei. Reamintim cazurile fostilor ministri ai justitiei Valeriu Stoica, care a eliminat temporar taxele de timbru în procesele civile, si Monica Macovei, care dorea introducerea unor pedepse cu închisoarea de la doi la sapte ani sau amenda penala pentru jurnalisti. Regretam ca si guvernul Boc preia initiativele legislative care aduc libertatea de exprimare la normele din perioada comunista.
FRJ MediaSind va apela la toate actiunile de protest necesare pentru ca astfel de norme comuniste sa nu fie legiferate si solicita retragerea de urgenta a tuturor prevederilor încriminate. În caz contrar, FRJ MediaSind împreuna cu Federatia Internationala a Jurnalistilor (FIJ) vor demara actiuni de protest pe plan intern si international împotriva adoptarii acestui Cod
SURSA: AMOS News
